ACASĂ

    Oraşul dormea, duminica. Era primăvară, o primăvară târzie care începuse bine, cu flori albe şi roz ce împodobeau străzile cartierului cochet şi cu trotuare largi. Teii aliniaţi pe marginea străzii principale înfrunziseră şi foşneau discret sub vânticelul puţin cam rece, ce preceda liniştea şi nemişcarea de la răsăritul soarelui. Totul părea mai frumos în lipsa oamenilor, câteva vrăbii începuseră recitalul deşteptării, rar se auzea câte o maşină trecând şi despicând cu farurile aprinse ultimele umbre ale nopţii...

     Bărbatul urcă orbeşte cele câteva trepte întunecoase. Se opri înainte de ultima şi ridicându-şi capul din pământ privi în jur, apoi respiră adânc aerul parfumat al dimineţii. Urcă şi ultima treaptă şi deschise portiţa dând zăvorul peste cap, păşind nesigur în grădiniţă împrejmuită cu gard de plasă. Părea destul de îngrijită, cu rânduri de narcise şi pomi văruiţi, cu tulpina înconjurată de cercuri de pietre. Pe aleea din dale de beton ce o traversa, aştepta cuminte o tricicletă de copil mic, colorată caraghios în roz şi verde.

     Lângă perete, o folie de plastic acoperea un obiect metalic destul de voluminos. Omul se apropie şi împăturind folia cu grijă, dezvelind un cărucior cu două roţi în care se aflau un târnăcop şi o cazma pe care încă se mai vedeau urme de pământ uscat. Oftă. Apoi îşi aprinse o ţigară, ferind flacăra intre căuşul palmei şi cutia de chibrituri. Scutură băţul ars cu un gest reflex şi trase adânc primul fum, ţinând ţigara doar cu buzele şi înclinând capul pe spate.

      Avea 45 de ani dar părea mai bătrân, faţa suptă era nerasă de câteva zile, părul încă negru şi cârlionţat ieşea nespălat de sub basca veche. Trase ultimul fum, mai arunca o privire în jur, apoi apucă mânerul lung al căruciorului şi se îndepărta spărgând liniştea începutului de zi. Pleca cu  gândul că trebuie să meargă la “serviciu”, de fapt mergea pe un teren viran de la marginea oraşului unde descoperise un cablu electric de înaltă tensiune, dezafectat, pe care urma să-l dezgroape, să-l taie în bucăţi şi să-l vândă unor “şmecheri” , ce vor încerca să fure la cântar, ca de fiecare dată. Apoi se va întoarce “acasă”, poate chiar cu ceva demâncare pentru ceilalţi, care în realitate nu mai aşteptau, demult, nimic bun de la el.

        Făcea toate astea mimând normalitatea şi ignorand realitatea crudă. Când era beat, nu-i păsa, dar acum dimineaţa, pe trezie, se gândea uneori că,  dacă nu şi-ar fi vândut casa, dacă n-ar fi băut banii împreună cu nevasta, dacă n-ar fi pierdut în favoarea cămătarilor garsoniera confort trei pe care reuşise totuşi să şi-o ia cu ce mai rămăsese, poate n-ar fi ajuns aşa...

       Se pierdu hodorogind printre blocuri şi în urma lui se aşternu iarăşi pacea dimineţii...

                                            ***

     Fumul gros de ţigară îmbâcsea şi mai tare aerul şi aşa viciat de miros de mucegai şi transpiraţie veche. Înăuntru era pe jumătate întuneric, singura sursă de lumină fiind monitoarele a doua automate de joc, ce funcţionau, din cele 7-8 înşirate în două rânduri paralele. Scrumiere pline se revărsau împrăştiate peste tot. Pereţii murdari purtau afişe colorate stins şi măcinate de timp, rupte şi zmângălite obscen cu pixul. Într-un colţ, operatorul aşezat cu spatele la perete, pentru a putea supraveghea sala şi a nu fi surprins de evenimente, clipea plictisit sub ochelari, cu ochii în laptopului aflat în faţa sa. Periodic, dinspre el răzbăteau cu diferite intensităţi, sunete obscene.

    Înăuntru nu se mai aflau decât doi tineri, umbre rupte parcă din “ororile” lui Goya. Unul din ei dormea cu capul pe bordul aparatului de joc, folosindu-şi braţele drept pernă. În colţul gurii o spumă albă de salivă curgea pe braţele pline de vânătăi, cauterizând rănile proaspete de ac, de la încheieturi.

   Celălalt, privea concentrat ecranul aparatului, ţigara îi fumega în colţul gurii, orbindu-l şi aproape arzându-i buzele, dar el nu-şi putea folosi mâinile, fiind prea ocupat să urmărească şirurile de cifre şi să apese butoanele pe care le credea potrivite. În acea noapte nu fuseseră acasă. Petrecuseră noaptea pe străzi, cu trupurile schiloade tremurând de frig şi de frică. Reuşiseră să spargă un mic chioşc dintr-o scară murdară de bloc, de unde furaseră ceva mărunţiş, mâncare şi ţigări. Banii se duseseră toţi în mâinile spurcate ale unui dealer de heroină şi în ale celui de onanist ale “operatorului”. Mai aveau câteva pachete de ţigări şi o pungă cu dulciuri, din care mâncaseră mai mult de jumătate, până când le venise să vomite dulcele greţos şi de proastă calitate, ce le invadase maţele goale.

     Tabloul grotesc nu dură multă vreme, uşa de sticlă vopsită în negru se deschise brusc, lăsând să pătrundă lumina de afară şi aerul tare.

     Cel care o deschisese avu o scurtă ezitare, fiind lovit în faţă de mirosul greu, apoi pătrunse în încăpere însoţit de încă trei, patru indivizi, arunca o privire circulară, îi observă pe cei doi şi fără să scoată o vorbă, făcu un gest către ei. Însoţitorii săi se repeziră asupra lor, îi smulseră din fata aparatelor, apucând hainele nepotrivite cu anotimpul şi dezgolind trupurile albe sub stratul de jeg, apoi îi târâră afară, ignorând ţipetele surprinse şi privirile tulburi ale acestora.

     Între timp încăperea se luminase, fumul ieşind în valuri pe uşa rămasă deschisă. Omul care intrase primul era înalt şi bine hrănit, îmbrăcat în scurtă de piele neagră şi cămaşa albă fără cravată. O cicatrice prost vindecată îi traversa obrazul vânat, făcând să pară că rânjeşte tot timpul. Întinse mâna stângă, la care purta un ghiul masiv şi de prost gust şi cu o grimasă de scârbă ridica de pe podea punga cu ţigările şi dulciurile rămase, dând la o parte cu un gest scurt seringile hipodermice puse deasupra. În drumul sau spre ieşire, privirea i se întâlni cu cea a operatorului încremenit în colţul său. Cei doi se fixară timp de câteva secunde, unul cu ochi de amfibian, celălalt consternat şi fără altă reacţie decât aceea de a-şi muta privirea înapoi în laptop, dupa care “ciopârţitul” părăsi locul la fel de brusc cum sosise.

     În acea zi băieţii fură călcaţi în picioare, la propriu, timp de mai multe ore, legaţi în noroiul frământat cu bălegar al unei curţi mizere, pentru fiecare bănuţ şi gunoi dulce pe care avuseseră proastă inspiraţie să le fure din buticul soacrei lui “Magiunică”, lezând grav în “onoare” clanul ţigănesc local pe care acesta îl păstorea.

     Pentru prima dată după multă vreme, “casa” lor li se păru un rai şi regretară că nu-şi petrecuseră noaptea acolo.

                                                  ***

     - Mamă?

     - E...?

     - Mă laşi?

    - Să nu stai mult, fă... veni răspunsul spus ca şi când i-ar fi păsat. Vocea era plată şi abrutizata, iar feminitatea nu se mai regăsea nici măcar în vocale.

    Era cald şi umezeala în subterana fară ferestre. Aerul greu se scurgea în cercuri concentrice pe pereţi, făcând să pară mică şi sufocantă, camera vastă şi slab luminată. Într-un colţ pâlpâia un opaiţ, fitilul gros plutea în ulei scoţând un fum negru şi rânced. Părea a fi linişte dar în aer vibra un zgomot surd şi greu de perceput, ca în burta unui monstru prin vinele căruia sângele pulsa ritmic şi subliminal. Zidurile negre şi mâloase aveau aspect aproape biologic şi se pierdeau în întunericul plafonului. O scară metalică verticală, înfiptă în mijlocul camerei, urca şi ea în aceeaşi direcţie, către gura de canal de deasupra, transpirând mâzgă ruginită, ireal de rece şi cleioasă la atingere, în căldura apăsătoare. Un pat de gunoaie presate vălureau podeaua, formând un relief bizar şi stricând perfecţiunea cubului de beton. Pe o latură,  ridicat o jumătate de metru de la pământ, traversa un cilindru gros de tablă,  din care alte conducte mai mici intrau înapoi în pereţi. Robineţi imenşi şi câteva manometre cu ace vibrând, luceau stins. De-a lungul conductei, zăceau printre gunoaie câteva saltele împuţite de umorile trupurilor pe care le găzduiseră în îndelungata existentă. Nişte cârpe diforme, ce puteau fi orice, erau puse la uscat pe tabla fierbinte. Lângă opaiţ, un schelet viu ce fusese cândva o femeie, îmbrăcată complet în negru, stătea ghemuită, îşi ţinea genunchii cu braţele şi privea fix şi inexpresiv. În faţa ei, o mogâldeaţă şoca ochiul, contrastând puternic cu interiorul sinistru. Un copil, mic de cateva luni, dormea înfăşat într-o pătură colorată, cu faţa rotundă şi senină, inconştienţa vârstei ferindu-l de spaimele decorului. Respira aerul slinos prin gura întredeschisă şi îşi ţinea braţele ridicate, strângând uneori pumnii mici în dorinţa somnambulă de a fi atins, de a se simţii protejat.

     Celălalt copil, o fetiţă de cinci ani, se ridică încet de pe una din saltele şi cu paşi mici şi nesiguri, traversă camera călcând cu grijă pe covorul de gunoaie, ce scrâşnea a sticlă pisată sau bolborosea pe porţiunile cu pungi de plastic pline cu resturi borşite. Se îndreptă către unul din colţurile încăperii şi pipăind cu mâinile pe pereţi, urca cele 20 de trepte de beton, ce duceau către tavanul negru, ferindu-se instinctual de marginea neprotejată cu balustradă. În capătul lor găsi uşa metalică ce ducea în exterior, se propti cu ambele braţe şi o împinse cât putu de tare, reuşind să o deschidă cu un zgomot puternic. Ieşi, apoi închise uşa târând la fel de zgomotos tablele acesteia pe cimentul platformei şi urcă ultimele trepte către grădiniţa îngrijită, pe acelaşi drum pe care plecase şi tatăl său în urmă cu o oră. Ajunsă afară, expresia chipului i se schimbă, îşi recăpătă atitudinea firească unui copil şi porni fredonând încet, către piaţa din apropiere, bucuroasă că avea ocazia să cerşească ceva de mâncare.

                                                    ***

    În urma sa, trotuarul larg rămase pustiu. Se luminase destul de bine, dar cerul înnorat încă, mai stăruia să arunce umbre pe pământ. După nici un minut, o cuconiţă de vreo cincizeci de ani, bine îmbrăcată şi purtând pălărie, se apropie ţinând în lesă un căţel mic şi flocos, cu ochii bulbucaţi şi dinţii rânjiţi de prognatism. În dreptul grădiniţei, cucoana se opri brusc spânzurând potaia la capătul lesei. Pământul vibra. Pe măsură ce vibraţia se amplifica însoţită de zgomote subterane, din ce în ce mai puternice, devenind cutremur, femeia îşi pierdu demnitatea, scăpă lesa din mână şi începu să geamă isteric, cu privirile lucind de spaimă. O explozie puternică veni din stânga sa si o trânti la pământ, în rigola din apropiere, salvându-i viaţa. Din grădina blocului, capacul de canal de 50 de kilograme, fu aruncat în aer ca un obiect fără greutate. Luă o traiectorie înclinată şi vâjâind sinistru se îndrepta spre parcarea situată la câteva zeci de metri, unde ateriză ca un obuz peste un autoturism mic şi viu colorat, distrugându-l complet şi declanşând alarmele celorlalte. Un jet de aburi gros de un metru, ţâşni din pământ şi se ridică mult peste blocurile din jur, scoţând un zgomot asurzitor. Obiecte de tot felul sfârtecau aerul în toate direcţiile, din pământ începu să bolborosească apă clocotită,  inundând treptat zona şi arzând totul în cale. Femeia simţi fierbinţeala, se ridică dezarticulat din şant, cu puteri pe care nu şi le bănuia şi fugi urlând. Traversă intersecţia în diagonală, smulgându-şi hainele de pe ea, în timp ce fâşii de piele amestecată cu nailonul ciorapilor, se scurgeau de pe picioare.

                                                   ***

      Spre seară, printr- crudă ironie a sorţii, familia se reunii, venind din direcţii diferite, tatăl, cei doi fii şi sora mai mică, fiecare în starea în care îl adusese ziua, obosit şi chefliu, frânt în bătaie sau sătul şi mulţumit.

      Pe strada inundată, totul era înconjurat. Reflectoare luminau puternic zona calamitată. Pompieri, poliţie, specialişti, gestionau avaria principalei conducte de termoficare a oraşului, prin aburii groşi, formând un cerc larg în jurul dezastrului. Doi brancardieri beţi, îmbrăcaţi în halate albastre, ieşiră din subteran cărând pe scări o prelată din care o mână roşie cu pielea jupuită, ieşea contorsionată şi rigidă, cu degetele crispate în poziţie defensivă. Când ajunseră la suprafaţă, un colţ al prelatei căzu, dezvelind chipul diform, cu dinţii rânjind prin obrazul crăpat de la gura pana la ureche. Limba vânătă si umflată, umplea nefiresc cavitatea bucală, depărtand maxilarele, iar ochii fără ploape erau scoşi trei sferturi din orbite...

        Un al treilea brancardier, ieşi ţinând în mână o pungă ordinară de plastic, se îndreptă spre TV-ul dărăpănat şi inscripţionat că ambulanţă şi trânti pe podeaua ruginită, lângă cadavrul mamei sale,  o mogâldeaţă înfăşurată în cârpe colorate.

      Grupaţi, cei patru priveau fără să scoată o vorbă. Locul acela al groazei fusese casa lor, până în acea dimineaţă.                                     

      În acelaşi timp, in celălalt capăt al cartierului, căţelul străbătea aleile luminate plăcut ale parcului, în trap mărunt. Trăgea lesa după el şi uneori, arunca priviri speriate înapoi.

      Un domn între doua vârste, îmbrăcat corect, îl privi şi spuse:

           -  Hm, de unde-o fi apărut...

      Fetiţa care îl însoţea ţinându-l cuminte de mână, îşi ridică privirea:

-        Te rooog, tati, hai să-l luăm noi, tanti Margot are unul la fel...

-    Nu se poate, puiule, n-avem timp, mami  ne aşteaptă acasă, ne grăbim...